Yashica

Quissa, hè missiavu chì mi l’hà cuntata, disse Ghjilormina.

Vi ringraziamu o Ghjilò !

– Ava, à quale tocca ? Fate girà a scatula è sciglite puru una fotografia ! Virginia ? Idea ùn’avete ? Maria-Ghjuvannina ? Micca pronta à parlà … Mì ! Eccu Pantaleonu chì pesa a manu. Benissimu ! Andate ! Vi sintemu !

Pantaleonu avia postu a fotografia annant’à u tavulinu, scrutendu à ella. Dopu una stonda di silenziu, ripiglia u so fiatu è principia à parlà.

« C’era una volta, un omu chì averà vulsutu fà un ritrattu. Numineraghju Ghjuvanbattista.

Era l’occasione per Ghjuvanbattista d’esce u so veghju Yashica, un 6×6 bi-obbiettivi. Cun ellu, avia fattu eccellenti ritratti neri è bianchi, in u 80 quandu s’avia scuprettu una passione per à fotografia. È poi, era passatu pocu à pocu à altre affare, è l’apparechju avia finitu, allucatu ind’una armadiu. L’aduprava ogni tantu, ma era sempre più difficiule di si procurà e pellicule è robe per u sviluppu. Era un bellu pezzu ch’è a buttega specializatu di Muntesoro era chjosa è avà duvia cummundà nant’à l’internet. Ogni tantu usava u so telefoninu, ma era piuttostu per smendia è sempre turzunandu : micca mursicata è di prufundura di campu. Via ! Un « gadget » di più !

Ma, avà, pudia coglie u ventu per fà un veru ritrattu, cumpostu, custruttu, chì faccia onore à fotografu, è ancu à quelli chì seranu annantu, a famiglia, a so famiglia !  » Salute lu fottograffu / Chì la ci face di core » dice u chjama è rispondi

Era dece anni ch’eranu micca vinutu à vede à Ghjuvanbattista in paesu, a sola famiglia, u so figliu, è i so figliulini. Quandu era morta Teresa a so moglia adorata. Per ogni Natale, hè ellu chì si facia una scappata in Parigi. À tempu ghjuntu, u tempu di vultà. Una settimana chì passava quant’è a rena attraversu i diti, li lasciendu a bocca salmastrata.

Eviva ! D’istatina seranu quì. Tutti e cinque in paesu, ind’è a casa paterna. Avia i nervi in acetu. Ghjuvanbattista si vidia à girà e sette chjapelle, dumandendu consiglii per l’arrivu di i so zitelli, ellu chì avia l’usu di stà solu è si cuntentava d’un piattu.

À u batellu, andò à l’accoglie. Avia privistu à rigalalli cù una copisa collazione nant’à a Piazza. Riescì à situà a vittura in a fila vumida da u musu apertu di u ferry, ma ùn era micca pussibile di piantà senza pruvucà un frastornu di corne di i touristi affolati d’esce di u portu. I zitelli eranu stanchi morti, avianu fattu una gattiva notte. Prifirìanu cullà in paesu subitu subitu. Dopu qualchi abbracciata, s’andavanu à tocc’à tocca in a sala di bagna è ognunu acquistò a so camera. È Ghjuvanbattista ùn vidì più nisunu durante a matinata sana ! Per u pranzu servì una suppa corsa cù u pezzone di panzetta è un fiadone. I zitelli fecenu a ninfà : dà a suppa à meziornu ! A nora si lagnò di tuttu stu grassu, gattivu per à ligna, a salute è u culesterolu. Solu fù aggustatu u fiadone, ma scumpartitu in sei parti, ùn era micca un pezzu di più. Pigliendu u caffè, u so figliu li annunziò u prugrammu. Avianu l’intenzione di percorre a Corsica sana è stavanu cun ellu chè pocu tempu. Eranu giovani è avianu da ciambagliassi ! Era cusì ! L’avia capitu. Quantu era dilusu, ma u megliu era di stà zitu.

Oghje, tutti a famiglia si mette in vittura per fà u giru di u Capu è un spuntinu in Barcaghju. Casca à tappu per fà un ritrattu. Quandu s’affaccò u Yashica, a zitella, stunatu, dumandò :

– Poi fà fotograpfie cù quessa scatula neru, ò babbò ?

– Megliu chè quelle chè tù piglii cù u to telefoninu ! disse u babu dadendu una strinta d’ochju à Ghjuvanbattista.

Eranu indecisi : ben’ chì u ventu sia calmatu u mare era marosu è e cavallate rutulavanu sin’à a rena. Stavanu arritti, l’asciuvatoghji nant’à e spelle. A zitella cumenciava à pienghje. L’averia piaciutu à nutà subitu, ma a mamma avia dettu : « Hè troppu periculosu ! » Affaccendatu à a so preparaziona Ghjuvanbattista scelse di s’astene. L’apparechju era appruntatu, bene stabile nant’à i so pedi. Ùn era micca ardente a lume, filtratu per duie nuli è a contr’à luce accettevule. Duie o trè volte, li dumandò di vultassi versu l’obbiettivu, ma era quant’è à suminà in a rena ! Ùn c’era mezu d’avelle tutt’inseme.

Ghjuvanbattista hà chjinatu u capu, l’oghju fissatu nant’à a mira, u gruppu ben quadratu. Hè à mumenti di dice « State attenti ! », eccu u ghjucu chì mustra un ferry s’affaccendu di daretu à A Giraglia. U minò si volta trascinendu a so surella, è a mama si mette à scuzzulà a so asciuvatoghju cum’è un torero cù a so muletta. U babbu hè u solu di fronte, ma a manu daventi à faccia, accunciendu e so spechjetti, ultima maneretta. Ghjuvanbattista, i deti aggrancati nant’à a cricca, appughja di reflessu. Cliccu, cliccu, hè pigliatu u nigativu ! Vuleria pigliane ancu un’altru, ma si spargulianu. È tutti decidenu ch’è megliu ch’elli si ne voltinu in vittura per tentà di si bagnà in San Fiurenzu.

Ghjuvanbattista hè stancu. Ùn si sente à cuntinuà u viaghju. À chì prò di seguitalli, solu in a so vittura. Ha prupostu di piglià i duie zitelli, ma ùn ci hè micca u climatizadore è alcunu manicu USB per e tavulette. Si ne và solu in paesu, si runzicò unu ou duie biscotti è s’agguattò in lettu.

Qualchì ghjornu dopu, è a partenza :

– Si videranu per Natale o Pa ?

A u batellu ùn falli micca cumpagnia.

Ghjuvanbattista hà sviluppu u ritrattu. Un pocu troppu espostu. Li averìa piaciutu fotografialli di fronte.

Fola fuletta, dite a vostra chì a mea hè detta ! »

– Vi ringraziamu o Pantà !

Quandu l’animatrice fece un riassuntu di l’attelu « Dite a vostra » di a Casa di ritirata, disse quantu avia stata commossa per a stalvatoghju cuntatu per Pantaleonu. Capizzendu, a direttrice riflettì una stonda, poì disse :

– A cio’ che’o sò, nant’à a so scanceria, hà un veghju apparechju fotograficu chì ùn ghjovu più. L’ultima volta chè u so figliu hè venutu avedellu, vulià piagliallu. È Pantaleonu, omu pisatu, di solitu sempre calmu, hè entratu in e furie. Si sente i so stridii nant’à a u curridore. È, dapoì, u so figliu, nisunu l’hà vistu per ssi cuntorni.

Charles Eissautier, aprile 2019